Sibiu – gazda Summitului informal al șefilor de stat și guvern din Uniunea Europeană

În data de 8 mai, Sibiul a găzduit două evenimente a căror temă a fost Europa și Uniunea Europeană:

Primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor a participat miercuri, 8 mai, la Conferința Internațională „Viitorul Europei. Perspectivele evoluțiilor contemporane”, găzduită de Universitatea Lucian Blaga Sibiu. Evenimentul a fost deschis de Președintele României, ES Klaus Iohannis cu un discurs pro-european, în care a arătat că locul României este în Europa. Conferința este organizată de universitatea sibiană sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București și se desfășoară în perioada 8-10 mai 2019, în contextul Summit-ului Consiliului European.

Al doilea eveniment s-a numit Young Citizens’ Dialogue, cu motto-ul: Let’s shape the Europe of the future together, fiind organizat de Comisia Europeană. Peste 300 de tineri din toată Europa au dezbătut la Sibiu viitorul Uniunii, în ateliere cu teme precum democrația, digitalizarea și combaterea schimbărilor climatice. În încheierea evenimentului tinerii au avut prilejul unui dialog aplicat și foarte cald cu Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker și Președintele României, ES Klaus Iohannis.

Primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor a fost alături de cei doi lideri europeni și a asistat la acest dialog. În încheierea evenimentului a transmis un mesaj de încurajare tinerilor care sunt responsabili să ducă uniunea Europei mai departe și i-a invitat să cunoască Sibiul, un oraș european prin istorie și prin prezent.