Adrian Teban, primarul Cugirului si presedintele Delegatiei Romaniei la CoR, si-a prezentat in fata Comisiei privind coeziunea din cadrul Comitetului Regiunilor raportul privind modificările la normele ce vizează infrastructura de combustibil alternativ și regulile „mașini și CO2” care au fost emise recent ca proiect de Comisia Europeană.

Dupa o dezbatere cu membrii comisiei din cadrul CoR, raportul lui Adrian Teban a trecut cu o majoritate covarsitoare: 58 la 2.

„Cu toții suntem pe deplin dedicați decarbonizării economiei și curățării aerului orașelor noastre. Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă pe care le-am conceput și pe care le implementăm în prezent arată angajamentul nostru maxim pentru atenuarea cauzelor fundamentale care duc la emisiile de gaze cu efect de seră, pentru adaptarea la urgența climatică,” a spus Teban.

Cu toate acestea, costurile „ carbon net zero” vor fi ridicate. Întâlnirile mele cu diverse părți interesate au arătat faptul că tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și o mobilitate zero carbon va îmbunătăți sau va afecta creșterea este doar o problemă cantitativă. Din păcate, la momentul acesta știm prea puține despre această problemă! Desigur, prosperitatea depinde pe termen lung de decarbonizare, dar în următorii cinci până la zece ani, decarbonizarea va reduce inevitabil potențialul economic, mai ales în industria auto.

Peste 1 milion de locuri de muncă în producția de piese auto și în lanțul de aprovizionare ar putea fi pierdute, 2,4 milioane de muncitori vor avea nevoie de perfecţionare și recalificare.

Adrian Teban la Comisia privind coeziunea (COTER) din cadrul Comitetului Regiunilor

Tranzitia justa: pastrarea locurilor de munca

Acesta este motivul pentru care raportul se concentrează în primul rând pe TRANZIȚIA JUSTĂ în sectorul auto.

Eliminarea treptată a mașinilor cu motor cu combustie internă va influența industria auto, care va trece printr-un proces transversal de transformare fundamentală. Va afecta procesul de producție al companiilor auto, dar și al furnizorilor de piese pentru automobile.

Asupra acestui impact teritorial Comisia Europeană nu a reflectat suficient, prin urmare, noi, în calitate de membri CoR, ar trebui să cerem includerea unui dialog pe multilevel privind tranziția industriei auto în acest dosar legislativ și să solicităm o dezbatere mai amplă asupra impactului teritorial pentru regiunile cu o puternică industrie auto.

Similar cu „Mecanismul de tranziție justă” pentru industriile europene mari consumatoare de energie (precum in zonele miniere), tranziția industriei auto necesită o abordare sectorială comună în care transformarea și provocările acesteia să fie identificate și cartografiate pe o dimensiune regională în funcție de consecințele acestora asupra creșterii economice și a locurilor de muncă.

Sedinta COTER de la CoR s-a desfasurat in mod hibrid

 

Ana Danila de la Directoratul General privind Actiunea Climatica din cadrul Comisiei Europene a apreciat raportul lui Adrian Teban ca fiind comprehensiv și bine închegat. Danilă a adăugat totuși că Comisia Europeană lucrează asiduu la întărirea schemei europene de tranzacționare a carbonului (EU ETS) cu transportul rutier, dar și a Directivei privind energiile regenerabile unde biocombustibilii trebuie sa aibă o amprentă de carbon cât mai mică.

Axel Volkery de la Directoratul General Transporturi al Comisiei Europene a declarat:

“Raportul intareste multitudinea de obiective ale Comisiei in transporturile curate. Desigur, avem o implementare buna a punctelor de reincarcare astfel incat orice european sa aiba acces. Mai mult, la aceasta problema de cantitate trebuie sa adaugam tinte ale calitatii punctelor de reincarcare: adica preturi corecte, evitarea retelelor inchise, si multa transparenta.

Revizuirea tintelor de CO2 pentru masinile conventionale este in topul planurilor comisiei, insa discutiile pentru EURO7 se amana pentru la vara.”

Florence Doucy de la ACEA asociatia europeana a producatorilor auto a spus:

“Problema nu e ca trebuie sa producem vehicule curate ci ca trebuie sa le vindem pe piata. Salutam orice reinnoire a flotelor de masini, dar marea provocare sta in formarea retelelor de reincarcare cu combustibili alternativi.

Este foarte binevenita propunerea Comisiei si a acestui raport de a trata doua propuneri ca una singura: infrastructura combustibililor alternativi, pe de o parte, și limitele de emisii pentru masini, pe de alta parte.

In acest moment cred ca e nevoie de 7 milioane de puncte de incarcare in Europa pana in 2030. Acum avem doar 225.000. Propunerea Comisiei propune in esenta cam 3,5 milioane. Nu e suficient pentru a atinge tinta de reducere a CO2 cu 55%.

In sfarsit, Doucy a salutat propunerea de a pune bazele unui plan de tranzitie justa pentru lucratorii din domeniul productiei auto si pentru cei din industriile subsecvente.”

Adrian Teban, primarul orasului Cugir, a declarat:

“Obiectivul principal este de a asigura o tranziție justă către o economie neutră din punct de vedere climatic, astfel cum se menționează la articolul 4.1 din Acordul de la Paris, în special pentru a sprijini recalificarea, perfecționarea și alte competențe de formare și realocarea lucrătorilor din sectorul auto în toate statele membre afectate, în special în regiunile și comunitățile cele mai afectate de tranziție.

Fondurile alocate în cadrul programului trebuie să fie de natură socială, destinate direct forței de muncă afectate și distribuite în mod transparent prin regiuni și orașe.

Fondurile alocate în cadrul programului pentru tranziție justă nu ar trebui să fie un bail-out pentru companiile de automobile, ci o investiție publică în perfecţionarea, diversificarea și educarea forţei de muncă.

Comisia și statele membre trebuie să se asigure că investițiile în învățământul profesional și de înaltă tehnologie necesare pentru noile competențe în mobilitatea electrică ar trebui să fie disponibile la nivel local.”