Cu ocazia reuniunii sale din 3 decembrie 2015, desfăşurată la Bruxelles în marja celei de-a 115-a sesiuni plenare a acestei instanţe europene, delegaţia României la Comitetul European al Regiunilor a adoptat propriul său Regulament de organizare internă, conformându-se astfel prevederilor art. 8, alineatul (1) al Regulamentului de procedură al CoR.
Principiile și metodele de lucru prevăzute în acest regulament au drept scop asigurarea unei activități coerente și eficiente a delegaţiei, constituind, pe lângă Regulamentul de procedură al CoR, un instrument important ce stabileşte reguli interne clare în materie de: desemnare a preşedintelui delegaţiei şi a membrilor Biroului CoR; modalitatea de stabilire a priorităţilor delegaţiei; desfăşurarea reuniunilor şi luarea deciziilor; opţiunile pentru delegarea votului, etc.
Membrii Delegaţiei României speră ca acest instrument de lucru să permită o implicare mai mare a membrilor supleanţi în activităţile Comitetului şi, totodată, să conducă la facilitarea îndeplinirii obiectivelor şi priorităţilor delegaţiei naţionale.
Sursa: http://www.cor.europa.eu/ro/