În data de 12 octombrie 2015, Confederația Europeană a Autorităților Locale Intermediare (CEPLI) a organizat un eveniment auxiliar al Zileler Deschise pe tema „Provinciile consolidează dezvoltarea economică în zonele rurale”.
Dl Paul-Emile Mottard, presedintele CEPLI și președinte al Asociației Provinciilor Wallone (Belgia), a deschis dezbaterea subliniind faptul că zonele peri-urbane și rurale beneficiază de un potențial clar de creștere, dar acestea sunt insuficient valorificate în contextul actual . Măsurile pe care provinciile, indiferent de numele lor în Europa (Kreise în Germania, Départements în Franța, Powiat în Polonia sau Județ în România) ar putea avea, în calitate de autorități legitime ale proximității, capacitatea și mijloacele de a asigura dezvoltarea reală și durabilă în concordanță cu obiectivele Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. De asemenea, domnia sa a subliniat problemele legate de șomaj, excludere socială, sau de răspândirea limitată a tehnologiei informației și de comunicare cu care se confruntă aceste zone rurale.
Vorbitorii au abordat problemele-cheie ale dezvoltării rurale și posibile soluții implementate în comunitățile lor, subliniind rolul autorităților locale intermediare în susținerea și dezvoltarea de acțiuni economice în beneficiul zonelor rurale, în special inițiativele privind turismul, patrimoniul cultural, accesul la internet de bandă largă, mobilitate și noi oportunități pentru tinerii care trăiesc în aceste colectivăți:
Dna Ana-Claudia Tapardel, deputat în Parlamentul European (mesaj video), a subliniat importanța solidarității în scopul de a reduce decalajul dintre zonele rurale și urbane și, astfel, de a menține stilul de viață și obiectivele europene. Într-adevăr, prin conlucrare și vorbind cu o singură voce putem implementa politici adaptate la provocările cu care se confruntă în prezent zonele rurale.
Dl Robert Meureau, președinte al Fundației Rurale Valonia, a prezentat între timp nevoia de participare a cetățenilor în monitorizarea politicilor de dezvoltare rurală. Provinciile sunt, de fapt, facilitatori care permit diferiților actori să interacționeze și să conveargă programelor de dezvoltare rurală a colectivităților lor. De asemenea, Domnia sa a subliniat importanța turismului pe căi navigabile, care permite legătura dintre zonele rurale și urbane în provincia Liege (Belgia), de exemplu.
Dl Alin-Adrian Nica, președintele delegației române la Comitetul Regiunilor și primarul unei colectivități rurale, a subliniat importanța guvernanței pe mai multe niveluri și, în primul rând, cooperarea între autoritățile locale, regionale și naționale. Domnia sa a menționat apoi două exemple de bună practică din colectivitatea sa rurală: unul legat de regenerarea colectivității sale rurale, prin transformarea unor ferme comuniste într-o zonă de producție și servicii, sediul uneia dintre cele mai mari fabrici de mobilă din țară; celălalt, legat de un proiect european finanțat promovat de provincie, prin care 14 autorități din mediul rural vor beneficia de facilități TIC și internet de bandă largă, în scopul de a asigura standardizarea software-ului necesar pentru managementul documentelor, registrul agricol și taxele locale.
Dl Alessandro Pastacci, membru al delegației italiene la CoR și președintele provinciei Mantova, a raportat privind reforma provinciilor din Italia, prin care unele provincii dispar. Cu toate acestea, provinciile italiene sunt chemate din ce în ce mai des să sprijine colectivitățile locale; ele oferă un important centru de rețele menite să rezolve problemele urgente și nevoile colectivităților rurale, fiind cel mai apropiat nivel de guvernare pentru autoritățile din mediul rural. Apoi domnia sa a oferit un exemplu legat de lupta provinciilor împotriva abandonului școlar, și a subliniat de asemenea importanța mobilității durabile și a turismului.
În cele din urmă, dl Pierre-Bernard Van Acker, coordonator Hageland-LEADER (Belgia), a prezentat programul Hageland, din regiunea flamandă Brabant. Provincia, având o vedere de ansamblu asupra colectivităților locale, a fost capabilă să propună proiecte și a jucat un rol important în branding regional al Hageland, precum și în implicarea orașelor învecinate și a Universității din Leuven, în acest program. De fapt, programul Hageland-LEADER înseamnă un plan de dezvoltare regională multi-sector, cu multiple părți interesate și o participarea extinsă a locuitorilor.
O dezbatere interactivă, moderată de domnul Dan Luca, director senior pentru Euractiv Media-Bruxelles, s-a transformat într-o schimb real de opinii și experiență între participanți.
Mai multe inițiative și preocupări au fost apoi prezentate, printre care:
– Diversificarea agricolă în provincia valonă Brabant, caz în care provincia a promovat cooperarea dintre supermarketuri și micii producători, permițând în acest fel un acces mai ușor la diversificarea micilor producători;
– Prezența sporită a tinerilor în unele zone rurale din Italia, fiind mai prezenți în universități, cercetare agricolă și gastronomie;
– Problemele legate de importurile de produse alimentare în România în timp ce regiunile sale sunt foarte fertile, fiind, prin urmare, necesar să se stabilească grupuri de producători locali, în scopul de a avea mai multă greutate și vizibilitate; cu toate acestea, o forță de muncă calificată locală devine tot mai prezentă și industriile încep să se stabilească în aceste zone rurale;
– Un reprezentant al Comisiei NAT din cadrul Comitetului Regiunilor a subliniat problema de formare în zonele rurale. Domnia ei a
menționat că multe locuri de muncă rămân neocupate, deoarece nu există forță de muncă calificată. Prin urmare, este esențial să se echilibreze oferta de formare și de a reconstrui în colaborare cu companii programe de formare care să vizeaze zonele rurale.
Președintele a încheiat subliniind trei provocări majore:
- turismul, ca un vehicul pentru dezvoltarea economică, reprezintă un avantaj considerabil deoarece nu poate fi relocat;
- șomajului, în special în cazul tinerilor, constatând că există diferențe între statele membre și, de asemenea, în interiorul statelor membre. Lupta împotriva abandonului școlar și dezvoltarea formării sunt două soluții simple pentru șomaj;
- angajarea semnificativă a nivelurilor intermediare, în probleme colectivității locale, CEPLI fiind dornici să participe în activitatea CoR, în scopul de a contribui la activitățile menite să abordeze aceste probleme;
- provinciile prin acțiunile și proiectele lor destinate colectiviăților rurale, luptă, de asemenea, împotriva divizării sociale și teritoriale, asigurând accesul la servicii de bază și facilități comune pentru toți.
La dezbatere au participat 52 de politicieni, experți, reprezentanți ai societății civile și ai colectivților locale din Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Grecia, Italia, Malta, Polonia, România, Slovacia și Spania.
Pentru mai multe informații despre CEPLI: www.cepli.eu