Planuri de mobilitate urbană durabilă pentru orașele mici, un mijloc de a înlătura dependența de petrol străin

„Nu mai ajunge să investim în proiectele mari europene, acum deja există nevoia de conectivitate eficientă și incluzivă între TEN-T (rețeaua principală de transport a Europei) și zonele urban-rural-peri-urbane prin opțiuni de mobilitate durabilă”, a spus Axel Volkery, șef adjunct al Unității Transport durabil și inteligent la Comisia Europeană – Directoratul General Mobilitate și Transport…

Adoptarea avizului „O strategie europeană pentru universități”, raportor Emil Boc

Avizul domnului Emil Boc, „O strategie europeană pentru universități” se înscrie la prioritatea politică a CoR educație și formare; coeziune; competitivitate, creștere și locuri de muncă. Mesajele politice ale raportului arată că sprijină angajamentul UE și sprijinul pentru promovarea excelenței în educație; subliniază că o civilizație care întărește valorile democratice europene poate dura doar dacă…

Adoptarea avizului „Către o punere în aplicare echitabilă din punct de vedere social a Pactului verde”, raportor: Csaba Borboly

Plenul Comitetului Regiunilor a adoptat la plenara din 24 aprilie proiectul de aviz „Către o punere în aplicare echitabilă din punct de vedere social a Pactului verde”,raportor: Csaba Borboly (România). Prioritatea politică a constat în construirea de comunități reziliente climatic. Fondul pentru climat social se așteaptă să răspundă la unele dintre impacturile economice ale extinderii…

IMPORTANT! Ajutor pentru Ucraina!

De la primarul Kievului Biroul domnului Vitali Klitschko, primarul Kievului, a indicat ca sursă de asistență socială Fondul de caritate „Kievul viitorului” (БО «Благодійний Фонд «Майбутній Київ», ЄДРПОУ5432932). Puteți dona în următoarele conturi: UA91 3808 0500 0000 0026 0054 5755 9 (donații în UAH) UA13 3808 0500 0000 0026 0034 5756 2 (donații în EUR)…

Declarația regiunilor și localităților din Europa privind solidaritatea cu Ucraina

Summitul Comitetului European al Regiunilor de la Marsilia din 3-4 martie 2022, cu peste 2000 de reprezentanți ai autorităților regionale și locale ale Uniunii Europene, reprezentând peste un milion de primari, lideri politici locali și regionali aleși, susțin în unanimitate poporul Ucrainei și sunt de acord cu următoarele: Condamnăm cu fermitate agresiunea militară neprovocată și…

Delegația României condamnă războiul și e alături de ucraineni

În numele județelor, municipiilor, orașelor și comunelor din România, Delegația României la Comitetul European al Regiunilor condamnă cu fermitate agresiunea militară a Rusiei asupra vecinilor ucraineni. Comunitățile locale ale Ucrainei ne sunt partenere. Multe dintre ele sunt de limbă și cultură română. Cetățenii localităților din România europeană resping războiul. Ne exprimăm solidaritatea cu orașele ucrainene…

Adrian Teban a prezentat raportul privind modificările la normele ce vizează infrastructura de combustibil alternativ și regulile „mașini și CO2”

Adrian Teban, primarul Cugirului si presedintele Delegatiei Romaniei la CoR, si-a prezentat in fata Comisiei privind coeziunea din cadrul Comitetului Regiunilor raportul privind modificările la normele ce vizează infrastructura de combustibil alternativ și regulile „mașini și CO2” care au fost emise recent ca proiect de Comisia Europeană. Dupa o dezbatere cu membrii comisiei din cadrul…

Scrisoare Tzitzikostas: La mulți ani, România!

Stimați membri ai delegației române, Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, am plăcerea de a vă transmite cele mai sincere urări dumneavoastră și tuturor cetățenilor României, în numele Comitetului European al Regiunilor și în nume propriu. 1 decembrie 1918, data unirii tuturor provinciilor și a Proclamației de la Alba Iulia, rămâne un punct de…

Marsilia: Summitul regiunilor și orașelor

Summitul european al regiunilor și orașelor este o reuniune a reprezentanților locali organizată la fiecare doi ani de Comitetul European al Regiunilor pentru a discuta despre viitoarele provocări ale UE. De această dată, Summit-ul urmărește creșterea impactului și a extinderii Conferinței privind Viitorul Europei. Vocile regiunilor și orașelor trebuie auzite și ascultate, deoarece acestea contribuie…

Turism sustenabil. Businessul pentru munții Europei

19 Octombrie 2021, ora 15 (ora RO) Întâlnire Zoom https://euconf-eu.zoom.us/j/99503131080?pwd=cWs0U3czRFZjYzF3NHlRYngxNG81QT09  ID întâlnire: 995 0313 1080 Cod de acces: 541935 Interpretare în limbile română, poloneză și engleză Sub egida inițiativei de implicare a cetățenilor oferită de Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor, susținută de Comitetul Regiunilor (CoR), evenimentul paralel prezintă următoarea AGENDA: I. Deschidere și tour…

Inovare în mobilitate. Program prezentat Delegației CoR

Experta în transport din cadrul Comisiei Europene, Luana Bidașcă, a prezentat Delegației României la CoR oportunități de finanțare în mobilitatea urbană, în special în aria inovației. Ea a explicat Misiunea privind orașe neutre climatic și smart a Comisiei Europene; aceasta presupune reunirea a 100 orașe reprezentative cu peste 50.000 de locuitori (existând și excepții care…